Primul lucru pe care îl afli atunci când îi întrebi pe savanţi despre particula lui Dumnezeu este că nu-i frumos să-i spui aşa. Particula a fost botezată cu câţiva ani în urmă de fizicianul Leon Lederman, laureat al Premiului Nobel, care are darul formulărilor inspirate. Deloc surprinzător, porecla a prins la jurnalişti, care ştiu să recunoască un nume bun de particulă când le ajunge la urechi (muonul şi bosonul Z nu au nicio şansă aici).
Fizicienii preferă să se refere la particula lui Dumnezeu cu numele de bosonul Higgs sau particula Higgs sau, pur şi simplu, Higgs, în onoarea fizicianului Peter Higgs, de la Universitatea din Edinburgh, care a susţinut existenţa acesteia cu mai mult de 40 de ani în urmă.
Majoritatea fizicienilor cred că trebuie să existe un câmp Higgs, răspândit peste tot în spaţiu; particula Higgs ar fi purtătoarea acestui câmp şi ar interacţiona cu alte particule, cam la fel cum un cavaler Jedi, din Războiul stelelor, este purtătorul “forţei”.
Particula Higgs este un element crucial în modelul standard al fizicii particulelor – dar nimeni nu a găsit-o încă. John Ellis, specialist în fizică teoretică, e unul dintre savanţii de la CERN porniţi în căutarea particulei Higgs. Lucrează printre stive de documente ştiinţifice, care par să desfidă legile normale ale gravitaţiei. Are părul lung şi cărunt, o barbă lungă şi albă şi, cu tot respectul, s-ar potrivi mai bine în munţii Tibetului.
Ellis îmi spune că, teoretic, câmpul Higgs este cel care conferă masă particulelor elementare. El face următoarea analogie: diversele particule elementare – spune el – sunt ca o grămadă de oameni alergând prin noroi. Unele particule, cum sunt quarcurile, au cizme mari, care sunt acoperite cu mult noroi; altele, cum sunt electronii, au pantofiori de care nu se prinde aproape niciun pic de noroi.
Fotonii nu sunt încălţaţi, ei doar plutesc pe deasupra noroiului, fără să se murdărească. Iar câmpul Higgs e noroiul. Se presupune că, în comparaţie cu majoritatea particulelor subatomice, bosonul Higgs e masiv. Ar putea avea de 100-200 de ori masa protonului. De aceea, e nevoie de un accelerator enorm pentru a produce un Higgs – cu cât e mai mare energia în coliziune, cu atât mai masive vor fi particulele rezultate.