Ipoteza biblica prezinta apa infinita ca fiind haosul originar ”De-nceput au facut D-zeu ceriul si pamantul. Iara pamantul era nevazut si netocmit, si intunecarea zaceau deasupra preste cel fara fund, si Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei”. De asemenea, si pentru Thales din Milet apa era principiul tututror lucrurilor.
In Scrisoarea II dispare certitudinea materiala a apei, originea lumii istorice fiind doi factori, unul masculin, Tatal, si unul feminin (chaos-muma). Aceasta cosmogonie poetica isi are originea literara in Rig-Veda (Imnul creatiunii).
Un alt izvor de inspiratie este si mitul cosmogonic egiptean sau cel chaldaic foarte apropiat de Geneza.
In Theogonia lui Hesiod apare ideea golului primordial: ”La inceput exista Chaosul, apoi pamantul cel cu pietul lat…”.
Primul model teoretic al universului din gandirea europeana este modelul cosmologic pitagoreic care propune imaginea unui univers finit, sferic si insufletit – o imensa fiinta divina alcatuita in respectul legilor matematicii si, ca atare, perfect inteligibila. Acest model cosmologic, cristalizat de Platon, modificat neesential de Aristotel, organizat si dezvoltat de Ptolemeu, imbogatit – in epoca elenistica , in evul mediu si in Renastere – cu elemente gnostice sau crestine, rezista pana in secolul al XVII-lea ca viziune a universului sferic, a carui lege e armonia muzicala (muzica sferelor), a carui miscare e dansul sau rotirea ritmica a astrilor , a carui prim mobil este intelectul divin ( Sufletul lumii la Platon, Unul la Gnostici) si ale carui motoare celeste sunt inteligentele angelice, guvernand ca suflete ale corpurilor ceresti miscarea prin care lumile adora intelectul divin.Dincolo de inerentele modificari de la o epoca la alta, modelul cosmologic sferic propune o viziune muzical-armonica si inteligibila a universului.
In mitologia cosmogonica este frecventa imaginea oului primordial. In oul primar credeau si egiptenii, babilonienii, persii si fenicienii: “La inceput nu era nici Cer nici Pamant […] Intaia fapta a genezei incepu prin formarea unui ou care fu scos din apa primordiala si din care iesi lumina zilei”. In teogonia orfica, de asemeni, Chronos alcatuieste din eter si din chaos un ou de argint din care iese intaiul nascut al zeilor, Phanes.
O alta substanta care a starnit interesul mitologic este sangele. Scurgerea lui provoaca moartea, prin urmare este agentul vietii. Nasterea omenirii din sangele titanului pamant, in Demonism, e in spiritul mai multor mitologii.
In literatura Vedelor exista mitul creatiei din trupul unuia singur. In Rigveda lumea se naste din membrele lui Purusa (Omul), care e de fapt macrocosmul, si care se identifica cu spiritul universal.
Cea de a doua etapa a cosmologiei europene, care va dura pana la revolutia einsteiniana a fizicii, propune drept model cosmologic mecanismul.Giordano Bruno desfiinteaza imaginea calotei sferice a lumii si dezvolta ideea existentei mai multor sisteme solare indepartate.Galilei descopera, cu celebra sa luneta, existenta satelitiilor lui Jupiter, demonstrand astfel pluralitatea “centrilor” lumii.Masurandu-l cu infinitul, Galilei descopera ca “nu exista centru real al universului, nu exista nici o orientare in lume”.Pascal definea si el universul ca “o sfera al carei centru e pretutindeni, a carui circumferinta nu e nicaieri” . Odata cu pierderea centrului, universul isi pierde si caracterul etern si incoruptibil.
Incoronarea acestei viziuni cosmogonice o constituie lucrarea lui Kant , Allgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himmels oder Versuch von der Verfassung unde dem mechanischen Ursprung des ganzen Weltgebaudes nach newtonischen Grundsatzen abgehandelt (1755) . Universul apare acum constituit dintr-o infinitate de sisteme solare, “formand impreuna o ordine universala.
Dupa cum am precizat mai sus, genezei ii corespunde la polul involutiv stingerea. Reprezentarea canonica de prevestire a sfarsitului este aceea din Apocalipsa. De asemenea, Dante ne-a dat o imitatie in Vita nuova. Muspilli, unul din intaiele poeme religioase crestine, reprezinta o nimicire a lumii prin sangele din ranile lui Elias, care se va bate cu Anticrist.
Marele poet modern al prabusirii finale este Lamartine, care admite apocatastaza, restabilirea starii primare in virtutea Spiritului vesnic.