Viitorul protectionismului, prabusirea dolarului, sfarsitul crizei creditelor. Sa vedem de ce majoritateaacestor previziuni sumbre inca nu s-au adeverit.
Tineti minte ?decuplarea?? Notiunea ca economiile emergente s-au decuplat de la lumea dezvoltata si ca scaderea cererii din lumea bogata poate fi compensata de consumatorii din Asia. Un producator indian de otel nu numai ca nu va stranuta la primul semn de raceala din Statele Unite, ci ar putea detine chiar secretul unui remediu. Cam gata cu aceasta teorie ? actiunile din pietele emergente au scazut cu 52% in ultimul an, chiar mai mult decat picajul de 40% al indicelui SP. Decuplarea a fost un mit puternic, insa doar unul din numeroasele mituri ale acestei recesiuni globale. Criza se misca atat de repede si in atat de multe directii diferite simultan, incat durata de viata a judecatilor general valabile se micsoreaza exponential. Cu numai cateva saptamani in urma, analistii spuneau ca, pentru sectorul financiar, ce a fost mai rau a trecut; zilele acestea, Citigroup face implozie. Pe parcursul lui 2008, analistii au prezis moartea dolarului. Acum, lira sterlina si euro sunt cele care se prabusesc. Ce e in spatele acestor mituri si al altora ce tin de recesiune si de ce nu s-au infaptuit? Cautam sa aflam.
Sfarsitul crizei creditelor.
Pentru ca, timp de cateva luni, in paginile ziarelor au lipsit colapsuri ale bancilor importante, multi experti au inceput sa ofteze a usurare. ?Probabil ca am trecut de partea cea mai rea a crizei creditelor, in ceea ce priveste rapoartele financiare ale bancilor?, spunea Bill Gross, managerul PIMCO, cel mai mare fond de obligatiuni al lumii, la jumatatea lunii ianuarie. Anvergura TED, o unitate de masura a riscului atent urmarita, scazuse la niveluri mai normale la jumatatea lui ianuarie, semn ca bancile au inceput din nou sa se imprumute intre ele. Si mai promitator, in prima saptamana de lucru din ianuarie, companiile au vandut catre investitori datorii de 153 de miliarde de dolari ? cel mai ridicat volum, de la inceputul lui 2008. Din nefericire, aceste cifre au indus in eroare. Primele cinci cele mai mari vanzari de datorii corporatiste de la inceputul lui ianuarie au avut sprijin guvernamental. General Electric, de exemplu, s-a implicat in programul Rezervei Federale, pentru a imprumuta 9,9 miliarde de dolari. Saptamana trecuta, anvergura TED a inceput din nou sa creasca. Intre timp, grijile curente ale Bank of America furnizeaza o atentionare extrem de vizibila ca 2009 are potentialul unui alt esec crancen al sectorului financiar. Compania a inregistrat o pierdere ametitoare de 15 miliarde de dolari in ultimul trimestru, rezultatul indigestiei majore petrecute dupa absorbirea dereglatei banci de investitii Merrill Lynch. Guvernul federal a trebuit sa intervina in ianuarie cu un ajutor de 142 de miliarde de dolari. Si Citigroup a trecut recent, cu palaria in mana, pe la oamenii cu bani ai guvernului; odata mult laudatul presedinte Robert Rubin a plecat de acolo cu reputatia afectata, iar compania ? odata portdrapel al activitatilor bancare de tip ?mai mare e mai bine? ? se desface singura in doua.
In total, bancile au absorbit deja pierderi de 1.000 de miliarde de dolari, din cauza ipotecilor si a altor datorii, potrivit lui Jan Hatzius, economist-sef la Goldman Sachs. O cifra inspaimantatoare, dar modelele grupului sau arata faptul ca prabusirea sectorului financiar nu a ajuns nici la jumatate: Goldman estimeaza pierderi de alte 1.100 miliarde de dolari. Pana la contabilizarea acestei datorii, amintirea colapsului Lehman Brothers va ramane proaspata. Intr-adevar, actiunile bancilor au scazut imediat cu aproape 17%, pe fondul vestilor proaspete privind absorbirea pierderilor si ajutoarele guvernamentale ce vor urma.
Rapoarte contabile nesanatoase.
Un lucru si mai surprinzator e ca, in afara sectorului financiar, lucrurile nu par nici pe jumatate la fel de grave. Un mit comun care apare in vremuri ca acestea e acela ca rapoartele contabile ale corporatiilor din toate industriile sunt intr-o stare de asediu din ce in ce mai grava. Cu siguranta asa a fost in timpul crizei din 2001. In anii care au dus la acea recesiune, companiile s-au imprumutat masiv pentru a beneficia de noi tehnologii si pentru a-si imbunatati infrastructura IT. Cheful de cheltuiri a facut ca, in 2001, in momentul in care norii s-au adunat, la nivel corporatist sa existe lichiditati de numai 325 de miliarde de dolari ? evident insuficient pentru a depasi furtuna, iar rata falimentelor a crescut la 10,6% in acel an.
Dar selectia naturala si-a facut treaba de atunci; directorii executivi care au supravietuit sunt dintr-o rasa mai chibzuita. Ei au folosit anii de cresteri-record ale veniturilor ? profitul mediu al marilor firme (?blue-chip?) a crescut cu un ritm de doua cifre timp de 18 trimestre consecutive, in tre 2002 si 2006 ? pentru a-si plati datoriile si pentru strangerea de fonduri pentru zilele negre. Potrivit firmei de cercetare financiara si rating de creditare Standard Poor?s, companiile au adunat lichiditati de 616 miliarde de dolari pana in 2008, iar datoriile, ca procent din venitul net, au fost sub o treime din nivelurile din 2001. Companiile mai mici, indatorate, sunt inca expuse la risc, dar contabilii de la ExxonMobil, Pfizer si alte firme mari, prospere, inca zambesc, cel putin pentru moment.
Colapsul dolarului.
In prima jumatate din 2008, zambetele erau rar intalnite printre cei cu multi dolari. Odata cu izbucnirea recesiunii din SUA, investitorii au evitat moneda implicita a rezervei globale, si aceasta a atins noi minime fata de competitorii ei majori, euro si lira sterlina. Aurul a atins un pret de 1.000 de dolari pe uncie, odata ce traderii au fugit de dolar. Steve Forbes a numit-o ?un gunoi? ? ?junk currency?. Cand Rezerva Federala a inceput sa pompeze bani in economie, rezerva de dolari a depasit cererea, un dezechilibru care a cantarit greu in valoarea monedei cu probleme.
Dar zvonurile privind moartea dolarului au fost mult exagerate. Economia americana a fost in cadere libera timp de mai bine de un an si, cu toate acestea, dolarul a sfidat gravitatia de la jumatatea lui 2008. Aurul a scazut inapoi la 850 de dolari/uncie, iar investitorii toarna bani in trezoreriile americane si, prin urmare, cred iarasi in dolar.
De ce e dolarul in continuare sanatos? Hal Sirkin, senior partner la Boston Consulting Group si coautor al volumului ?Globality?, spune ca Rezerva Federala ?a dat drumul la presele de tipar destul de agresiv?, in incercarile sale timpurii de a salva economia. Asta a dus la scaderea dolarului de la inceputul lui 2008 si la previziunile intunecate ale analistilor valutari, care au spus ca deficitul de cont al SUA, nivelurile datoriilor guvernamentale si previziunile slabe de PIB prevesteau un colaps al dolarului. ?Potential, aveau dreptate, la nivel teoretic?, spune Sirkin. ?Dar sa recunoastem, ceea ce s-a petrecut simultan a fost ca si restul lumii intra intr-o recesiune si facea aceleasi lucruri. Si, din moment ce toate monedele se tranzactioneaza una in functie de alta, comentatorii au gresit?.
Cu alte cuvinte, alte mari tari se descurca la fel de prost, sau mai rau. Zona euro, in particular, atarna de o funie subtire. StandardPoor?s a scazut ratingurile pentru Spania, Grecia si Portugalia si a emis un avertisment privind Irlanda. Aceste actiuni, plus ratele dobanzii relativ scazute in regiune vor cantari greu asupra valorii euro din 2009 si vor face ca grijile fiscale ale Americii sa para mai putin problematice, prin comparatie.
Cardurile de credit.
In timpul crizei creditelor, datoriile generate de cardurile de credit sunt considerate sursa pentru ?Prabusirea urmatoare?, cum s-a numit un articol din ?BusinessWeek?. Ca si ipotecile subprime, datoriile la carduri de credit
sunt deseori securizate, adica vin sub forma unor pachete, taiate si revandute in toata lumea. Si acestea au crescut intr-un ritm alert, majorandu-se in SUA cu aproape 80% din 1999 si pana acum, potrivit firmei de consultanta Innovest.
Cu toate aceste lucruri in minte, cardurile de credit arata foarte mult la fel cum aratau ipotecile la finele anului 2007, cand semnele spumoase ale unei bule devenisera clare. Dar Bernhard Graf, economist la Deutsche Bank Research, intreaba: ?Ce bula a cardurilor de credit??. Dimensiunile relative ale acestor doua sectoare atesta scepticismul; in SUA, datoria pe cardurile de credit, in valoare totala de putin sub o mie de miliarde de dolari, reprezinta mai putin de o zecime din dimensiunea pietei ipotecare. Cresterea finantarilor home-equity, ce le permit proprietarilor de locuinte sa se imprumute garantand cu casele pentru a cumpara plasme uriase sau pentru a-si instala piscine, a contribuit la cresterea exploziva a sectorului; cardurile de credit, pe de alta parte, sunt folosite mai ales pentru cumparaturile zilnice ? alimente sau benzina.
In acest caz, in ciuda unor diferente superficiale, pericolele datoriei consumatorilor sunt exagerate. ?Ipotecile erau o bula care trebuia sa se sparga?, spune Graf ?Datoriile pe cardurile de credit nici macar nu au fost excesive?. Desi valoarea totala a datoriei pe cardurile de credit a crescut fenomenal in Statele Unite, din 1999 incoace, calculata ca procent din venituri a ramas aproape constanta, stagnand la circa 9%. Pe de alta parte, datoria ipotecara a devenit o povara coplesitoare pentru proprietarii de locuinte pana in 2008, cand nivelurile sale s-au ridicat la 100% din veniturile anuale, fata de 65%, in 2000.
Iar odata cu scaderea valorii locuintelor ? preturile au scazut cu 21% de la varful din 2006, potrivit indexului Case-Shiller ? multi proprietari de locuinte fac un lucru logic atunci cand predau cheile la banca, pentru locuinte care acum valoreaza mai putin decat valoarea ipotecilor. Cei care se imprumuta pe cardurile de credit nu se vor confrunta cu aceiasi stimuli negativi, din moment ce datoria la cardurile de credit nu e sustinuta de un bun a carui valoare scade. Si, cu toate ca dobanzile vor creste cu siguranta, tendinta de securizare le va acorda companiilor emitente de carduri de credit putin timp sa-si traga sufletul. In piata ipotecara, securizarea a devenit un demon pentru ca, cu ajutorul unor smecherii financiare, datoriile subprime au fost revandute ca bonduri AAA (cu risc minim ? n.r.). Dar numai o treime din datoria cardurilor de credit e securizata, spune Graf, si, din moment ce nu a fost excesiva, securizarea functioneaza in mare parte asa cum ar trebui, raspandind riscul in tot sistemul.
Cu siguranta ca datoria consumatorilor nu e o investitie buna zilele acestea; Innovest estimeaza ca emitentii de carduri de credit au consemnat anul trecut pierderi de 41 de miliarde de dolari si se vor confrunta in acest an cu datorii de circa 100 de miliarde de dolari. Comparati asta cu sectorul ipotecilor, care a cauzat deja pierderi pentru banci de o mie de miliarde de dolari, si veti putea intelege de ce cardurile de credit nu sunt nici pe departe la fel de inspaimantatoare ca locuintele.
Protectionismul.
Vorbiti cu orice economist din comert si veti auzi aproape sigur trei cuvinte: tariful Smoot-Hawley. Devenit acum infam, actul transformat in lege de presedintele Herbert Hoover in 1930 a majorat taxa medie de import in Statele Unite la aproape 60%>. Scopul era diminuarea somajului in timpul Marii Depresiuni, dar, in loc sa repare economia, taxa a aruncat lumea intr-o noua era a protectionismului si a contribuit la incetinirea economica mondiala.
Comparatiile dintre criza economica actuala si Marea Depresiune sunt din ce in ce mai dese, astfel ca Smoot-Hawley s-a intors in mintile oamenilor. Presedintele Barack Obama a vorbit in campanie despre renegocierea
NAFTA (Zona comertului liber din America de Nord ? n.r.) si a altor acorduri comerciale. Tari ca Rusia, India si Indonezia au majorat taxele de import, iar presedintele francez Nicolas Sarkozy vorbeste despre protejarea companiilor franceze de concurentii lor straini. Potrivit unui nou studiu realizat de doi economisti de la Stanford, aceste reactii impotriva comertului si globalizarii au fost un factor major al recentei volatilitati din piata de capital.
Cu toatea astea, intreaga retorica a dus numai la cateva schimbari minore ale politicilor. Desi Banca Mondiala spune ca in 2009 comertul se va contracta pentru prima oara in ultimii 25 de ani, declinul poate fi atribuit aproape in intregime crizei economice, si nu vreunor noi restrictii comerciale. Reteaua solida de zone libere de comert si institutii raspandite global din zilele noastre, ca NAFTA si Organizatia Mondiala a Comertului, vor preveni cu siguranta un al doilea episod Smoot-Hawley. Katinka Barysch, analist politic la Centrul pentru Reforma Europeana din Londra, spune ca tarile vestice vor trebui sa sfasie intregul manual OMC pentru ca sa se ajunga la un protectionism de nivelul anilor ?30.
Ceea ce pare putin probabil, in special din moment ce stimulii negocierilor comerciale s-au schimbat din anii ?30 pana acum, si chiar de la inceputul anilor ?80, cand o recesiune adanca 1-a fortat pe presedintele Ronald Reagan sa impuna restrictii privind automobilele japoneze. Marile companii isi produc astazi bunurile in intreaga lume si se asociaza regulat cu firme straine, lucru ce le face sa fie un bloc puternic care se poate opune oricarei noi restrictii. ?E o retea de activitate economica mult mai interconectata de cat era in anii ?80?, spune Douglas Irwin, economist la Dartmouth. Producatorii auto americani, de exemplu, detin participatii la producatorii coreeni, japonezi si europeni. ?Asadar, blocarea importurilor nu are prea mare sens, din punct de vedere economic?. Acest lucru reiese si din faptul ca, in luna decembrie, producatorii auto din Detroit au cerut fonduri guvernamentale de salvare, si nu bariere de taxe; competitorii lor straini opereaza deja fabrici enorme in sudul Americii, facand ca protectionismul sa nu aiba sens.
Merita de asemenea sa observam ca recesiunile pot avea, de fapt, un efect pozitiv asupra comertului. ?Uneori, vremurile economice grele pot fi un imbold pentru a incerca sa te deschizi si mai mult?, spune Irwin. NAFTA sau Runda Uruguay, ce au dus la actuala OMC, au fost negociate si finalizate in timpul crizei economice de la inceputul anilor ?90. China si Taiwanul s-au alaturat OMC in pragul crizei financiare asiatice.
Desigur, nimic din toate acestea nu alunga norii de furtuna ce se strang deasupra economiei mondiale. Dar ni se reaminteste ca, in aceste vremuri economic imprevizibile, judecatile general valabile de astazi se pot dovedi de domeniul trecutului.